A fost o etapa frumoasa de asfalt. Cu aceasta a luat sfirsit cel mai disputat campionat din ultimii ani, campionat in care primii 3 clasati au fost despartiti de un singur punct(!!!), iar primii patru de trei puncte!
Cistigator a fost Titi Aur, care si-a gestionat foarte
bine resursele la acest raliu si cu aceasta si-a adaugat in palmares al 8-lea titlu de campion national. A fost cel mai muncit titlu, dupa cum spunea si Titi!
Etapa a fost cistigata de Dan Gartofan, care demonstreaza inca o data ca pe asfalt este foarte rapid. Giri a avut un ritm ridicat si constant, care i-a adus o victorie meritata. El a fost urmat indeaproape de Bogdan Marisca, ghinionistul anului, care cu aceasta clasare pe locul 2 mai recupereaza din increderea pierduta pe parcursul anului. L-am vazut pe Bogdan zimbind cu adevarat dupa foarte mult timp! Claudiu David prinde ultima treapta a podiumului si cu aceasta isi adjudeca titlul de vicecampion national (datorita unui loc 3 in plus fatza de Giri!) in cel mai bun si mai frumos an al carierei si primul la volanul unei masini integrale! Claudiu este si un candidat serios al titlului "sportivul anului" in automobilism. Titi Aur, locul 4, suficient pentru cistigarea titlului, iar locul 5 Marco Tempestini, oarecum putin surprinzator avind in vedere sansele reale pe care Marco le avea la titlu. Desi a terminat in afara podiumului in clasamentul general, Marco este un mare cistig (poate cel mai mare din acest an, alaturi de Claudiu David) pentru campionatul nostru si a contribuit din plin la ridicarea nivelului competitiei, atit in plan sportiv cit si la capitolul imagine! Locul 6 pentru Daniel Ungur si cu aceasta Danny ne arata ca a ramas acelasi sportiv de top, desi anul acesta nu a putut concura la un nivel foarte inalt. Locul 7 pentru Alex Pitigoi dupa o lupta frumoasa cu Danny, iar locul 8 Catalin Cismaru, dupa ce George Morar abandoneaza tehnic (oare a cita oara in acest sezon?), acelasi lucru patindu-l si Mihai Leu.
De mentionat ca Mihai Leu si-a anuntat retragerea din activitatea competionala dupa acest raliu. O veste trista pentru fanii acestui sport, Mihai fiind un mare sportiv, asa cum spunea si Codrut intr-un post.
Sper ca se va razgindi deoarece campionatul are nevoie (si) de el.
Mihai poate pune probleme oricind cu o masina de top pregatita asa cum trebuie. Se pare ca acesta a fost unul din motivele pentru care a renuntat, in acest sezon nebeneficiind de o masina pregatita corespunzator.
In lupta pentru clasamentul general au fost ceva discutii (circotase sa le spun, greu de demonstrat) care puneau sub semnul intrebarii rocada dintre Titi si Claudiu David de la sfirsitul raliului, rocada care l-a retrogradat pe Dan Gartofan pe pozitia a treia a clasamentului general.
La grupa A a cistigat echipajul sibian Jean Tatu/Levente Csegy, care cu aceasta victorie si-a asigurat titlul de vicecampion national al grupei A, Adrian Raspopa/Sorin Colceriu fiind deja campioni inca inaintea desfasurarii acestei etape . Adrian Raspopa, care, ferit de orice fel de griji, cu titlul in buzunar, a fortat inexplicabil si a iesit spectaculos in decor, din fericire fara urmari pentru cei doi, doar masina avind de suferit de pe urma acestui incident (plus gardul si pomii omului unde au aterizat!). Locul 2 in aceasta cursa si locul 3 in clasamentul general al grupei a fost ocupat de echipajul fratilor Soos, Istvan si Janos.
Trofeul N1.6 a fost adjudecat de Alexandru Mitroi, dupa o lupta foarte frumoasa cu Valentin Porcisteanu, celalalt pretendent la victorie, Alex Filip, fiind nevoit sa declare forfait in a doua zi din cauza problemelor tehnice, dupa ce in prima zi se afla la conducere. Desi nu e fan al asfaltului, Vali a facut cea mai buna cursa pe asfalt din acest an, a dat totul, dar a trebuit sa se recunoasca invins de rivalul sau Tzache, evolutiile celor doi fiind foarte apreciate de catre cei de pe margine.
Grupa H a fost una foarte disputata, in aceasta etapa hotarindu-se si titlul de campion national. Dupa prima zi conducea Catalin Berari. Manu Mihalache, unul din favoriti, are probleme tehnice la superspeciala, imediat dupa start masina refuzind sa raspunda la comenzi si Manu se consoleaza cu ideea unui noi abandon, noroc cu navigatorul sau, reputatul Florin Hangu, care-l scoate din impas, cei doi imping masina mai mult de 2 km pina la parcul de service, dupa care Manu cade extenuat dupa efortul depus! S-a dovedit o mutare foarte inspirata pina la urma, mecanicii reusind sa remedieze defectiunea in cele 45 min de parc de service de la sfirsitul primei zile, iar cei doi pornesc a doua zi intr-o cursa nebuna de recuperare, cursa care le aduce un foarte meritat si muncit loc 2 in cele din urma. A doua zi in frunte era Catalin Berari, acesta face pana la startul intoarcerii de pe Cincis si e nevoit sa schimbe roata, asta insemnind aproximativ 5 minute pierdute, minute care retrogradeaza echipajul la coada clasamentului si care nu mai pot fi recuperate in cele 2 probe speciale ramase pina la sfirsitul raliului. Mai mult, Berari ramine si fara titlul de vicecampion national al grupei, daca ar fi terminat in frunte acest raliu.
Marele cistigator al etapei si al titlului de campion national este brasoveanul Gunther Graef, care si-a gestionat resursele intr-un mod admirabil in aceasta etapa, ca de altfel de-a lungul intregului sezon. Desi cu doua etape inainte de final nu mai avea decit sanse teoretice la titlu, acestea depinzind si de evolutia contracandidatilor, Gugu a reusit pina la urma sa mai adauge un titlu la impresionanta sa cariera si sa devina unul dintre cei mai titrati sportivi romani!
Ca fapt divers, Bernd Kuenzel, ocupantul locului 3 la Deva, a reusit sa adune cele mai multe puncte la grupa H, dar, datorita regulii N-2, este doar pe pozitia a treia la sfirsit de an!
De remarcat si evolutia echipajului Horatiu Savu/Victor Mihailescu, care "deseneaza" frumos la fiecare etapa, de aceasta data au facut-o insa si cu viteza, fiind mai eficienti. Cei doi au avut un sezon de acomodare cu evolutii crescatoare de la o etapa la alta si cred ca si-au atins obiectivul pentru acest sezon.
Un alt remarcat al grupei la etapa de la Hunedoara este "ACR-istul" Sandy Borlovan, participantul surpriza al etapei. Cu o masina extrem de bine pregatita (Subaru), Sandy reuseste sa termine pe locul 3, dupa timpii efectivi de pe probe, dar, dupa o penalizare de 1 minut, retrogradeaza pe locul 5, dupa Horatiu Savu.
La debutanti a cistigat etapa grecul Vergitsis (Renault Clio), urmat de Andrei Cascaval (Opel Kadett GSI) si Cristian Szabo (Ford Fiesta). Vergitsis este noul campion la debutanti, vicecampion este Catalin Matei (Dacia Nova!) si locul trei Cristian Szabo.
Felicitari cistigatorilor, felicitari invinsilor!
Mircea Dragan