Motocicleta KTM 525 a trecut de verificarile tehnice
Startul pe 6 ianuarie 2007 la ora 08:30Martin Freinademetz, austriacul care concureaza cu licenta eliberata de Federatia Romana de Motociclism, este gata de start in cea mai mare aventura din cariera: Raliul Dakar.
185 de masini, 85 de camioane si 245 de motociclete, printre care si cea pe care va concura Martin Freinademetz – un KTM 525 Desert Racing, au trecut de verificarile tehnice, programate la Centrul Cultural Belem din Lisabona, inainte de startul in editia a 29-a a Raliului Dakar. „Am avut de rezolvat unele mici probleme aparute la sistemul de navigatie, dar acum totul este perfect. Am trecut cu bine de verificarea tehnica si acum sunt pregatit pentru start”, a spus Martin Freinademetz, austriacul care va concura in Raliul Dakar cu licenta eliberata de Federatia Romana de Motociclism.
Startul in editia din 2007 a Raliului Dakar, pentru pilotii de la categoria moto, este programat pe data de 6 ianuarie la ora 08:30 dimineata din Lisabona. Concurentii vor parcurge apoi 115 kilometri pe un sector de legatura dupa care, la ora 09:55, se va da startul in prima proba speciala a raliului cu o lungime de 117 kilometri. „Inceputul este intotdeauna cel mai greu si sper sa nu apara nicio problema pe specialele din Europa. Mi-am propus sa ajung la sosire, dar pentru asta trebuie sa trec mai intai de cele doua probe de pe continentul nostru”, a spus Martin Freinademetz. Austriacul, stabilit la Sibiu, va avea de parcurs, in total, 7.915 kilometri dintre care 4.309 km de proba speciala.
Martin Freinademetz, organizatorul celui mai dur concurs de enduro din lume – Red Bull Romaniacs, cu cartierul general la Sibiu a reusit sa promoveze competitia din Romania si printre participantii la editia din acest an a Dakar-ului. „Am fost suprins de faptul ca toti cei cu care am vorbit stiau de Red Bull Romaniacs. O parte dintre ei si-au anuntat si intentia de a participa la editia din acest an. Sunt sigur ca si in 2007 vom avea parte la Sibiu, in perioada 17 – 21 iunie, de prezenta celor mai buni piloti din lume“, a mai spus Martin Freinademetz.